Prezentarea o vom face în ordine geografică pornind cu versantul prahovean de la sud la nord, apoi zona de nord şi versantul de vest iar în final zona văii Ialomiţei.

În descrierea traseelor menţionăm că - stânga sau dreapta - sunt considerate întotdeauna în sensul de mers, a nu se confunda cu stânga sau dreapta geografică a unei ape sau văi, considerate în sensul cursului.

În privinţa gradelor de dificultate vom utiliza în paralel sistemul românesc şi scala UIAA. Pentru comparaţie dăm mai jos un tabel ce cuprinde scala românească, scala UIAA şi scala decimală folosită în Yosemite / California.

În descrierea traseelor, dificultăţile generale sunt date în grade româneşti 1A...6B, iar pe lungimi de coardă în grade UIAA: I...VI+ şi dificultăţi artificiale: AO...A4. Acestea corespund parcurgerii traseelor în stil clasic alpin, dar trebuie precizat că abordarea lor conform evoluţiei şi tendinţelor escaladei actuale sau distrugerea şi dispariţia unor pitoane face ca multe trasee (unele chiar mediu cotate) să aibă pasaje superioare Tot din acest punct de vedere unele trasee par a fi supracotate.

Durata de parcurs dată este orientativă şi depinde de antrenamentul participanţilor.

Abrevierea lc înseamnă lungime de coardă iar gr. grad de dificultate.

 

 

Gradele de dificultate UIAA pentru escaladă artificială: A0..A4; pentru pitoane de expansiune A1e...A4e.

MUNTELE JEPII MICI, 2143 m 

Face parte din culmea principală a Bucegilor şi se înalţă deasupra Poienii Ţapului şi Buştenilor, geografic între Valea Urlătoarea Mare la sud, spre Jepii Mari şi Valea Jepilor la nord, spre Caraiman. Caracteristică este în primul rând Claia Mare 1863 m, deasupra căreia se înalţă spre vest Coama Jepilor Mici cu punctul culminant 2143 m. Alte repere: Valea Urlătorilor cu Cascada Urlătoarea, poteca Schiel şi rămăşiţele vechiului funicular al fabricii de hârtie, cantonul Schiel, Valea Seacă dintre Clăi, Clăiţa şi Creasta Zâmbrilor, Brâna lui Răducu.

Obiective ale alpiniştilor: Peretele Urlătorii Mari (6-9), văile şi brânele (10-13), Peretele sudic al Clăii Mari (14-22), Peretele cu Florile (23-31), Peretele Crestei cu Zâmbri (32-34).

Accesul se face de la Buşteni pe poteca Schiel din Valea Urlătorilor, până la punctul „La Mese" (2 ore pe traseu turistic , marcaj triunghi albastru). De acolo, un hăţaş ce ocoleşte spre stânga Muchia Urlătorilor, duce la baza acestui perete sudic. Roca: conglomerat destul de friabil cu multe perniţe de iarbă.

În locul unde hăţaşul trece de pe flancul nordic pe cel sudic al Crestei Urlătorilor se află o mică şa unde şi-au aşezat tabăra alpiniştii de la Armata când au făcut premiera traseelor următoare: primul traseu întâlnit, după 250 m din şa, este Hornul Agăţat, urmat la 15 m de Creasta Centrală; după alţi 30 m urmează intrarea în traseul Faţa sud -vestică iar ultimul traseu la o distanţă de 30 m este Traseul dintre Fisuri. Continuand , urcăm în şaua largă din partea superioară a Crestei Urlătorilor, unde reîntâlnim poteca Schiel. În acest loc se află un stâlp vechi al funicularului. Poteca marcată urcă în continuare pe scări tăiate în stâncă, asigurate cu o balustradă din cabluri, spre cantonul Schiel care se distinge la marginea Platoului. Toate cele 4 trasee ies în Creasta Urlătorilor, de unde se atinge poteca Schiel în şaua menţionată. Coborare la Buşteni: 2 ore.

 

Linia traseului începe cu un pinten înalt de 20 m, traseul marcat de pitoane urmează o înlănţuire de mici fisuri, diedre, hornuri şi surplombe, regrupările făcându-se pe balcoane înierbate destul de confortabile.

Inlănţuire de obstacole verticale, expuse şi înclinate uşor către stânga şi în afară. În treimea superioară o surplombă uriaşă cu o trecere foarte dificilă.

Traseul începe pe faţa estică şi se continuă apoi pe faţa sud-vestică a muchiei din zona de inflexiune a peretelui Urlătorii Mari. Prima lungime de coarda porneşte din locul unde hăţaşul de la baza peretelui începe să coboare către sud-vest şi se desfăşoară pe un scoc ierbos înclinat spre stânga, înalt de 25 m. 

De la bază se urcă pe iarbă până la o zadă reper. Prima lungime de coarda urcă înclinat spre stânga în Brâul împădurit iar următoarea se încheie la un buştean, trecând pe lângă altă zadă.

Urcând pe următoarele lungimi de coarda o fisură direct în sus, apoi un pasaj de stâncă fisurată şi cu iarbă înclinat spre dreapta, ajungem la baza unui horn cu surplombe de iarbă pe care-l urcăm direct. Hornul final surplombant, care a dat numele traseului, ne scoate în Creasta Urlătorilor.

Incepe din poteca Schiel, la mică distanţă de punctul „La Vinclu", fostă staţie de funicular. Puţin mai sus, valea se ramifică. Firul dinspre nord trece pe la baza peretelui sudic al Clăii Mari, traversează Brâna Mare (Brâna lui Răducu) şi Brâul de Sus şi iese în Platou aproape de Vârful Jepii Mici (2143 m).

Afluent al Prahovei între Poiana Ţapului şi Buşteni valea traversează poteca Schiel aproape de punctul „La Grătar". Ascensiunea, destul de interesantă a firului aflat între Claia Mare şi Clăiţa, ia sfârşit în Brâna Mare  la cca. 1850 m altitudine. 

Brana mare începe din poteca Schiel şi ia sfârşit în Valea Jepilor. La cca. 2 ore din Buşteni, la cota 1660 m, înainte ca poteca să iasă în şaua Crestei Urlătorilor, se observă hăţaşul brânei, care traversează printre zade şi jnepeni către dreapta spre firul văii Urlătoarea Mică. Din fir urcăm spre brâna propriu-zisă care conduce spre Şaua Clăii Mari cca 1850 m. Din şa putem urca pe Claia Mare (1863 m) vârf caracteristic Bucegilor văzuţi din Buşteni .Din Şaua Clăii Mari continuăm pe brână pe sub Muchia Scării (23), Peretele cu Florile (24 -29), Hornul cu Florile (30), Muchia înaltă (31) în timp ce sub noi se află Valea Seacă dintre Clăi (11), mărginită la nord de Clăiţa. Trecem de muchia Clăiţei. Vâlcelul Clăiţei, Creasta cu Zâmbri şi Vâlcelul Lupului şi începem o coborâre accidentată prin pădure, care se încheie în Valea Jepilor unde întâlnim poteca marcată cu cruce albastră . 

Accesul se face prin Şaua Clăii Mari (vezi 11 şi 12) iar traseul nu durează mai mult de o oră dus-întors. Pe parcurs se coboară într-o strungă, de unde urcuşul pe vârf este uşurat de o coardă fixă (cablu).

Peretele sudic al Clăii Mari 

                Acest perete este comparabil cu cei patru mari pereţi ai Coştilei şi constituie atracţia maximă din această zonă pentru alpiniştii pretenţioşi. Aici au fost stabilite de alpiniştii de la Armata 9 trasee (14-22) ce se încheie pe muchia Clăii. Accesul se face din Buşteni pe poteca Schiel şi Valea Comorilor (10) în 2 ore. O brână lată cu molizi înalţi şi un loc de cort se află la baza peretelui. Intrarea pe această brână numită „de Sus" este marcată de un izvor, aflat în firul văii. Coborâre la Buşteni: 2 ore.

Este primul traseu întâlnit mergând pe brână de la vest la est şi îşi trage numele de la un horn surplombant înalt de 80 m pe care se desfăşoară primele le. Partea superioară a traseului se desfăşoară peste o faţă foarte expusă, cu numeroase traversări şi pasaje de escaladă liberă. 

Prima lungime de coarda începe cu o căţărare artificială urmată de o traversare pe iarbă la stânga apoi din nou în sus şi la dreapta la o regrupare. În continuare linia traseului trebuie urmărită cu atenţie deoarece în numeroase puncte se poate abate în traseul învecinat din dreapta, „23 August". 

Intrarea în traseu se află la 10 m dreapta traseului Aurel Irimia.. Primele 4 lungimi de coarda (vertical în sus apoi peste o ruptură galbenă, surplombantă, spre stânga, urcând pe muchia unei lespezi, apoi pe perete în sus şi la dreapta) se încheie pe o rampă ierboasă, la baza unui horn aflat în dreapta. După escalada hornului cu blocul său încastrat, surplombant, urmează o fisură dificilă, regrupare în scăriţe şi o mare surplombă de iarbă urmată de un horn. Pe horn în sus urmează un tavan care se trece prin dreapta. După o ultimă surplombă, urmează o fisură verticală, o traversare la dreapta şi în sus, în pădurea din creastă. 

Se desfăşoară pe o fisură ce brăzdează peretele pe întreaga înălţime. Pasajele artificiale alternează cu cele libere pe porţiuni întinse. 

Traseul se află la mică distanţă de cel precedent, în dreapta lui, în prima treime a peretelui socotit de la vest la est. Prima lc începe cu o fisură înierbată de 8 m înălţime, o traversare dreapta de 4 m şi o faţă oblic stânga spre baza unui horn. În continuare, urcând linia pitoanelor, urmează alte 10 lungimi de coarda, dintre care 7 extrem de dificile. 

Centrul peretelui Clăii, este marcat de Hornul Clăii, continuat de un vâlcel ce traversează Brâul de Sus înainte de a ajunge în Valea Comorilor. Din firul acestui vâlcel, urcând către baza hornului şi ţinând stânga ajungem la intrarea în Muchia Strungii, aflată în imediată apropiere. Traseul urmează în general linia acestei muchii, ce coboară din Strungile Clăii spre sud. 

Acest traseu este situat între Muchia Strungii (nr. 19) şi Hornul Clăii (nr.21) iar intrarea sa se află la numai 5 m de intrarea hornului. Traseul prezintă pasaje expuse, foarte dificile eşalonate de-a lungul unei creste de o înclinaţie pronunţată . Muchia propriu-zisă se atinge după prima lungime de coarda înclinată spre stânga, peste o faţă cu obstacole dispuse în trepte. 

Despicătura marcantă a hornului din centrul peretelui Clăii reprezintă posibilitatea clasică de escaladă. 

Ultimul traseu din peretele Clăii se află dincolo de vâlcelul de sub Hornul Clăii, la 40 m înaintea capătului estic al Brâului de Sus . În cursul celei de a patra lungimi de coarda atingem un strat galben de gresie, un reper clar pentru orientare. A cincea lungime de coarda este cea mai dură şi mai periculoasă, ea urcând prin zona de gresie friabilă în escaladă liberă în lipsa posibilităţii de batere a unor pitoane sigure.

Peretele cu Florile 

Peretele se înalţă deasupra Brânei lui Răducu (12) între muchia Clăii Mari şi a Clăiţei. Durata de la Buşteni la brână: 3 ore. Coborâre la Buşteni: 3 ore. Dintre cele 8 trasee, 7 aparţin alpiniştilor militari. Le amintim în ordine de la sud la nord: 

Este primul traseu situat în dreptul Şeii Clăii Mari. Reper: o zadă izolată la baza . Pe parcursul traseului se escaladează trei trepte înalte, cu o rocă destul de friabilă; hornul final iese sub Coama Jepilor Mici. 

Este situat între Muchia Scării şi traseul 1. 

Intrarea se află la 40 m nord de traseul 23 (Muchia Scării). Traseul prezintă încă de la prima lungime de coarda numeroase surplombe, dintre care una caracteristică se află la 15 m deasupra intrării şi are o formă rotundă. Traseul se termină după trei lungimi pe un brâu, care urmat la dreapta, sfârşeşte în Hornul cu Florile. 

Se află la 15 m de traseul precedent şi 55 m de zada reper (Muchia Scării, 23) în dreptul unor jnepeni . Linia pitoanelor conduce printr-o îngrămădire haotică de blocuri suspendate. Ca şi traseul precedent, după 3 lungimi de coarda traseul ia sfârşit pe brâna citată mai sus. 

Intrarea se află la 15 m de traseul precedent sau 70 m de zada reper şi în stânga unui scoc vertical şi larg, în dreptul a trei arbuşti. Pe 3 lungimi de coarda escaladă liberă pe prize mari şi stabile alternând cu pasaje surplombante artificiale (Cristea). Ca şi traseele 1 şi 2 (25 şi 26) ultimele lungimi de coarda se desfăşoară pe brâul de ieşire. 

În dreapta traseului 27 se află un scoc vertical şi larg pe care se desfăşoară traseul 28. Pitoanele stabil fixate şi platformele de regrupare comode uşurează escalada (Cristea). Escalada ia sfârşit după 3 lungimi de coarda pe brâna cunoscută de la traseele anterioare, la 50 m de Hornul cu Florile. 

La 25 m de scocul traseului 4 şi cca 100 m de zada reper se află al şaselea traseu din Peretele cu Florile având intrarea marcată de o spintecătură înaltă în dreapta căreia se văd pitoanele traseului între mici trepte ierboase. Traseul ia sfârşit după 5 lungimi de coarda pe un colţ de stâncă în marginea Hornului cu Florile. 

Acest horn permite ieşirea fără probleme speciale din Brâna lui Răducu în platoul Jepilor Mici. El se ramifică pe parcurs în forma literei Y. Ramura principală este cea din stânga. Hornul cu Florile poate fi folosit de alpiniştii ce urcă pe Valea Seacă dintre Clăi pentru a ieşi pe Platou, precum şi de cei ce escaladează Peretele cu Florile pentru a coborî şi reveni la baza peretelui. 

Intrarea în traseu se face printr-un horn secundar aflat în dreptul verticalei Hornului cu Florile, care urcă într-o brână ce duce spre stânga în firul Hornului cu Florile. Traseul începe din această brână şi prezintă 3 lungimi de coarda de căţărare interesantă. A patra lungime de coarda se desfăşoară printre jnepeni pe limita muchiei. Remarcabilă este priveliştea din această muchie asupra abruptului Caraimanului şi a porţiunii superioare a Văii Jepilor. Coborârea la baza traseului se face pe Hornul cu Florile.

Peretele sud-vestic al Crestei cu Zâmbri 

Peretele se înalţă din vâlcelul Clăiţei către creastă, pe care creşte printre zade o raritate botanică pentru Bucegi: zâmbrul (pinus cembra) ocrotit de lege. Altitudinea crestei este de aproximativ 1750 m. Alpiniştii militari au deschis în acest perete trei trasee. Durata urcuşului la bază: 2 ore; coborâre la Buşteni: 2 ore; traseul propriu-zis: 3 ore. 

MUNTELE CARAIMAN, 2384 m

 

Muntele cu Crucea Eroilor domină oraşul Buşteni. De formă trapezoidală, el se înalţă masiv între Valea Jepilor aflată la sud, spre Jepii Mici şi Valea Albă la nord, către Coştila. Impozant el este probabil cel mai cunoscut munte din ţară, cel puţin pentru turişti.

Faţa estică, dinspre Buşteni, este mărginită de Muchia Mare a Portiţei spre stânga (sud) şi Creasta Picăturii spre dreapta (nord) şi este brăzdată de Valea Seacă. Faţa sudică, traversată de Brâna Portiţei se vede din Poiana Ţapului, de unde apare bine structura sedimentară a rocii, cu mai multe brâne şi brăzdată de şiştoace. Scocul cel mai important din faţa sudică este însă Valea Spumoasă, mărginită de Muchia Brânelor şi Muchia Portiţei. Ultimul afluent, din faţă sudică, al Văii Jepilor este Vâlcelul înspumat, cu superbele cascade vizibile din telecabină. Faţa nordică, cea dinspre Valea Albă este brăzdată de mai multe văi paralele purtând numele generic de „Albişoare”, probabil datorită zăpezii din firele lor în contrast cu stânca cenuşie, zăpadăce se menţine până primăvara târziu.

Obiective alpine: Văi şi brâne (35-46), Colţul Berbecului (47), Fisura de la Scări (48), Peretele din Brâna Portiţei (49-54), Muchia Mare a Portiţei (55), Ţancul Uriaşului (56,57), vârful şi Creasta Picăturii (58-60).

Văi şi brâne din Caraiman 

Acestea au cea mai mare importanţă pentru cunoaşterea şi orientarea în abrupt înainte de atacarea obiectivelor mai pretenţioase, pentru găsirea intrărilor şi eventuala retragere în caz de urgenţă. Accesul se face din Buşteni pe poteca Văii Jepilor, pârtia de schi Kalinderu şi Valea Seacă (37) şi din Valea Albă (41). 

Este un afluent pe stânga al Văii Jepilor. Foarte pitorească, ea a atras din totdeauna atenţia turistilor din Brâna Mare a Caraimanului care au fost tentaţi să o folosească pentru coborâre pentru a se „încuia" în zona inferioară. Vărsarea în Valea Jepilor se face printr-o mare ruptură de pantă, practic inaccesibilă, din care cauză intrarea în traseu se face indirect, din Vâlcelul înspumat, ultimul afluent al Văi Jepilor pe stânga, caracterizat prin cascade bogate, cu spumă albă. În această zonă a unei vechi cariere de piatră se află refugiul Salvamont Valea Jepilor. Accesul din Vâlcelul înspumat în Valea Spumoasă pune unele probleme de orientare. Vor fi prezentate trei variante: a) Vâlcelul Pământos ce duce la intrarea în traseul Fisura Berbecului marcat cu mai multe cruci; b) o potecuţă ce urcă prin dreapta Vâlcelului înspumat şi iese deasupra muchiei Colţului Berbecului; c) prin Poiana Târlelor şi Grohotişul înflorit.

În Poiana Târlelor se poate ajunge şi din Poiana Kalinderu (pârtia de schi) pe unde urca vechiul drum turistic al Caraimanului, pe la începutul sec. XX. După depăşirea acestor dificultăţi de orientare, ascensiunea văii Spumoase nu mai prezintă probleme prea mari. Menţionăm că valea intersectează Brâna Portiţei şi o serie de alte brâne; în fine Brâna Mică a Caraimanului înainte de a atinge poteca din Brâna Mare. În cazul parcurgerii văii în coborâre important este de reţinut că partea finală, confluenţa cu Valea Jepilor este inaccesibilă. Cu multă atenţie se va căuta ieşirea spre stânga, spre Poiana Târlelor sau Vâlcelul înspumat. În orice caz se va evita vâlcelul învecinat cu Muchia Colţului Berbecului, care se termină cu un perete de 50 m înălţime.  

Durata accesului de la Buşteni: 4 ore.

Brâna Portiţei traversează feţele Caraimanului pe la jumătatea înălţimii, din Valea Jepilor până în Valea Seacă, trecând prin Portiţa Caraimanului, o arcadă naturală de piatră. Ca toate brânele, se caracterizează printr-o vegetaţie bogată în primul rând flori de munte. Pornind din Valea Jepilor cota 1850 m brâna urcă spre Târla Berbecilor, cota 1890 m trecând de Creasta Brânelor, de unde coboară în firul Văii Spumoase. Pe acest traseu se făcea accesul în Valea Jepilor venind pe poteca cea veche. din Poiana Kalinderu, în epoca de început a turismului din Bucegi. În continuare, brâna urcă la Portiţa Caraimanului trecând pe sub Peretele Portiţei. De la Portiţă spre Crucea Caraimanului urcă Muchia Mare a Portiţei. Trecând pe faţa estică, frontală a Caraimanului, prin jnepeniş se traversează Valea lui Zangur, Vâlcelul Mortului şi Spintecătura Văii Seci pentru a ajunge în final la baza hornurilor Văii Seci. Traseul se poate continua traversând Spălătura Văii Seci şi urcând pe o brână în şaua Gemenilor din Creasta Picăturii, iar pe aceasta la Crucea Eroilor. 

Accesul se face din Buşteni din pârtia de schi Kalinderu, pe o potecă marcată cândva cu cruce roşie. Pe parcurs se trece pe sub piciorul sudic al Vârfului Picătura şi confluenţa cu Vâlcelul Marelui V ce coboară din Strunga Marelui V a Picăturii. Pe stânga se desprinde Valea lui Zangur (38) iar în faţă se ridică Ţancul Uriaşului. În dreapta sub Faţa înaltă din Creasta Picăturii, se află Poiana Frumoasă, replică a Circurilor Văii Albe din Coştila şi a Brâului de Sus din Claia Mare. Mai sus avem de ales dintre următoarele variante: Vâlcelul Mortului (39), Spălătura Văii Seci (40) sau Hornurile Văii Seci, care reprezintă de fapt continuarea normală a traseului Văii Seci până la Cruce. Ultimul horn, mai dificil, poate fi evitat ieşind din firul văii la stânga pe Brâul de Sus. 

Durata: 4 ore de la Buşteni până la Brâna Portiţei.

Oferă posibilitatea de a ieşi din Valea Seacă a Caraimanului pe o „scurtătură" care ia sfârşit în Brâul Portiţei (36).

 

Durata: 2 ore de la Brâna Portiţei la Cruce.

Oferă altă posibilitate de a încheia ascensiunea Văii Seci pe o variantă mai scurtă şi mai uşoară. Vâlcelul iese în Brâna Mică de Jos, de unde se poate urca la Cruce pe un parcurs uşor. 

Ramura nordică a Văii Seci, este varianta cea mai dificilă de ieşire la Cruce din toate posibilităţile expuse mai sus.  

Accesul se face din poteca Munticelului ,marcata cu triunghi roşu pe care o urmăm până la cota 1310 m „La Măsurătoarea Urşilor". De aici se ramifică spre stânga o potecă marcată cu triunghi galben, care conduce în Poiana „La Verdeaţă" din firul Văii Albe. Valea se desfăşoară între Circurile şi Peretele Văii Albe de o parte şi faţa nordică a Caraimanului (Peretele Albişoarelor) pe de altă parte. O săritoare mai mare este Săritoarea Cârnului, un bloc imens de piatră care se ocoleşte fie prin stânga (iarna) fie prin vâlcelul secundar din dreapta. Urcând pe firul văii urmează alte săritori. Spre dreapta se desface Brâna Mare a Coştilei şi firul Iadului văii Albe, puţin mai sus spre stânga Brâna Văii Albe se prelungeşte spre Şaua Mare a Caraimanului şi Cruce, după care ieşim în Platou. Cine caută un parcurs mai uşor se va abate din fir către stânga încă înainte de Săritoarea Cârnului, unde se urcă prin Prispa Văii Albe spre Brâna Văii Albe (Brâna Crucii) şi Platou. 

Este prima dintr-o serie de şiştoace ce străbat faţa nordică a Caraimanului din Creasta Picăturii în Valea Albă, socotit de la est spre vest şi care poartă numele de Albişoare. Accesul la intrarea în traseu se face din Valea Albă, din Poiana La Verdeaţa. Trecând prin vegetaţia bogată de la bază se vizează intrarea în firul Albişoarei. Partea cea mai dificilă este cea mijlocie, cu aspectul unui horn vertical. Din strunga Marelui V avem de ales între: ascensiunea Vârfului Picătura, ascensiunea Crestei Picătura, coborârea pe faţa opusă în Valea Seacă, coborârea înapoi la baza traseului, în Valea Albă, La Verdeaţă.

Este următoarea şiştoacă după cea a Marelui V. Din Poiana La Verdeaţă se traversează firul Văii Albe vizând baza Albişoarei care coboară din Şaua Turnurilor. Această Albişoară care prezintă pe întinse porţiuni două fire paralele, este parcursă în mod curent la coborâre venind din Vârful Picătura. 

Este a treia Albişoară şi anume cea care coboară de sub Faţa Hornurilor. 

Ne scoate în Şaua Gemenelor, la vest de Faţa Hornurilor. Intrarea este comună cu Albişoara Crucii. 

Este cea mai lungă şi mai interesantă dintre Albişoare. Ea se parcurge destul de des atât vara cât şi iarna şi ia sfârşit în Şaua Mare a Caraimanului, în apropierea Crucii.

Trasee de perete şi creste din Caraiman 

Colţul Berbecului se înalţă din Valea Jepilor, între Vâlcelul înspumat şi Valea Spumoasă. Accesul la intrarea în traseu se face pe o potecă veche trecând pe la vechea carieră de piatră şi în continuare pe un vâlcel pământos, foarte înclinat, afluent al Vâlcelului înspumat. Se ajunge în final în şaua din care o potecă traversează în Valea Spumoasă. Ne aflăm la intrarea în traseu, o fisură verticală ce brăzdează muchia frontală a Colţului Berbecului. Urcând linia pitoanelor se ajunge la obstacolul major, o surplombă mare, care se ocoleşte prin stânga ieşind în final în căţărare liberă în creastă. Pentru coborâre se urmează creasta până într-o şa. O potecă trece prin această şa din Valea Spumoasă în Vâlcelul înspumat. Pe aceasta din urmă coborâm în Valea Jepilor. Orientarea nu este simplă; oricum primul vâlcel din estul crestei, care aparent oferă o coborâre comodă, trebuie evitat întrucât se termină printr-o ruptură de pantă de 50 m.

 

Traseul se află în Valea Jepilor, pe unde se face accesul la bază, din locul de unde poteca aflată pe faţa Caraimanului urcă pe câteva scări săpate în rocă. Traseul este caracterizat printr-o mare surplombă şi se încheie pe Creasta Brânelor aproape de Târla Berbecilor şi Brâna Portiţei (36).

 

Acest perete se înalţă din Brâna Portiţei (36) până în Muchia Mare a Portiţei (55). Prin perete conduc 6 trasee. La baza peretelui se ajunge în 3 ore; durata de escaladă a traseelor 4 ore; coborâre la Buşteni: 3 ore.  

54 Traseul Anotimpurile, 5B, 8 lungimi de coarda. 

Acest traseu cuprinde pe parcursul său două lungimi de coarda cu pasaje de gr. VI şi A2 la trecerea unor surplombe. 

Este muchia din stânga (sud), privită din Buşteni, a marelui trapez al Caraimanului şi se termină în Şaua Mare a Caraimanului aproape de Cruce. Accesul se face pe Brâna Portiţei (36). 

56 Traseul Frontal din Ţancul Uriaşului, 4A, 4 lungimi de coarda, 2-3 ore 

Cele două trasee 56 şi 57 vizează Ţancul Uriaşului, aflat la confluenţa dintre Valea lui Zangur şi Valea Seacă. Traseul Frontal realizeaza pe faţa estică dinspre vale, în timp ce traseul clasic reprezintă escalada vârfului din strunga aflată la vest.

 

Este cel mai dificil traseu din Vârful Picătura. Traseul se află în peretele sudic, accesul se face din Valea Seacă pe care se urcă până aproape de limita inferioară a Poienii Frumoase. Părăsind firul văii se urcă pantele de iarbă din dreapta, având ca repere marele V şi peretele sudic al Picăturii. Durata de acces la bază 3 ore. Un vâlcel urcă până la o grotă mică, de unde începe traseul Fisurii Galbene către stânga şi a Fisurii lui Roşculeţ (59) către dreapta. Fisura Galbenă propriu-zisă apare destul de clar la verticala acestui loc, dar pentru a ajunge la baza ei trebuie urcate 2 lungimi de coarda, prima pe un horn înclinat spre stânga iar a doua pe feţe de iarbă înclinate spre dreapta până la un brâneag.

Următoarele două lungimi de coarda reprezintă cheia traseului: mai întâi un horn închis de un bloc imens, iar mai sus o imensă surplombă de rocă galbenă deasupra căreia urmează o fisură largă de circa 15 cm, punct de grad VI

Accesul şi intrarea în traseu este acelaşi ca pentru Fisura Galbenă (58). Linia traseului urmează o fisură horn clară de la capătul căreia se traversează către traseul Comănescu (60). 

Creasta Picăturii formează muchia din dreapta a marelui trapez al Caraimanului aşa cum apare din Buşteni. Accesul se face din Buşteni, urcând pe pârtia de schi Kalinderu şi poteca spre Valea Seacă (37). După traversarea Văii Seci poteca continuă şi traversează Vâlcelul Picăturii pentru a ajunge într-o muchie din care apare adâncul Văii Albe. Se va iesi din firul vâlcelului pe un prag către dreapta de unde „se prinde" Brâul Subţire (Brâul Lung) pe care se urca în diagonală spre stânga. Brâna, pe care creşte o balustradă naturală de molizi, conduce la Grota Mare, unde se leaga în coardă pentru a traversa spre Hornul cu Zade. Acesta conduce la o platformă cu jnepeni, din care o fisură echipată cu un piton (Hornul Final) conduce pe un umăr şi pe Vârful Picătura (1910 m), loc cu o privelişte deosebita. Din vârf se coboară în trei rapeluri în Strunga Marelui V. De aici sunt trei variante: coborârea în Valea Seacă, pe Vâlcelul Marelui V, 5 rapeluri; coborâre în Valea Albă după traversarea prealabilă în Albişoara Turnurilor, 3 rapeluri; continuarea escaladei pe Creasta Picăturii. Aceasta cuprinde: escalada Colţului Strungii; trecerea prin Şaua Turnurilor; escalada Feţei înalte; Brâul Hornurilor, din care trei hornuri urcă spre creastă, brâul se termină în Albişoara Gemenilor; escalada unuia din cele trei hornuri sau a părţii de sus a Albişoarei Gemenilor; partea finală a Crestei Picăturii, uşoară, care se încheie în Şaua Mare a Caraimanului, aproape de Crucea Eroilor.

COŞTILA, 2490 m 

Situată la nord spre Buşteni faţa ei sudică cu Circurile şi Peretele Văii Albe, este cel mai mare perete din ţară. Muntele Coştila se înalţă între Valea Albă la sud, care o desparte de Caraiman, şi Valea Cerbului la nord, către Morarul, între Vârful Coştila şi Vârful Omul se mai interpune Vârful Colţii Obârşiei, Curmătura Văii Cerbului, Vârful Găvanele şi Bucura Dumbravă. Abruptul Coştilei oferă circa 150 de trasee de toate gradele de dificultate fiind astfel obiectivul numărul unu al alpiniştilor din România. Accesul la trasee se face din Buşteni şi este uşurat de existenţa Refugiului Coştila ( 1670 m.). Obiectivele alpine principale din punct de vedre al dificultăţilor sunt cei patru mari pereţi: al Văii Albe, Policandrului, Coştilei şi Gălbenelelor.               

Marcaj: triunghi roşu şi bandă albastră. Durata: 2 ore. Traseu de acces spre cel mai important punct de plecare spre traseele alpine din pereţii Coştilei.

Din DN 1 traseul urmează strada Valea Albă spre Căminul Alpin - liziera pădurii şi continuă pe Plaiul Munticelu, pe o porţiune comună cu traseul turistic . După a doua poiană, poteca marcată se abate uşor către dreapta în timp ce o varianta fără marcaj urmăreşte muchia delimitată spre stânga de panta abruptă dinspre Valea Albă. După aproape o oră de urcuş traseul prezintă o primă ramificaţie, unde se desprinde spre stânga poteca marcată cu triunghi galben spre Valea Albă (41). Puţin mai sus urmează a doua ramificaţie în dreptul unui izvor mlăştinos, unde se desparte, tot spre stânga, poteca marcată cu bandă albastră pe care o urmează traseul la Refugiul Coştila. Traseul trece prin Poiana La Sfatul Uriaşilor, unde întâlneşte varianta nemarcată de pe muchie. De la Sfatul Uriaşilor o potecă urcă susţinut spre poteca Circurilor Văii Albe. Urmând poteca marcată cu bandă albastră, puţin mai sus de izvor, traseul iese din pădure şi intră în etajul subalpin cu rarişti de limită şi tufărişuri, molizi izolaţi, zade şi anini de munte. Deasupra potecii se ridică impresionant Peretele Policandrului, puţin mai în dreapta apare Ţancul Mic şi Refugiul Coştila la baza Ţancului Ascuţit. Poteca traversează pe rând Vâlcelul Policandrului, Vâlcelul Uriaşului, firul Văii Coştila şi ajunge la Refugiu.

Din dreptul Vâlcelului Uriaşilor se ramifică spre stânga poteca nemarcată ce duce în Circurile Văii Albe şi spre Brâna Aeriană (65, 66), iar după traversarea vâlcelului altă potecă nemarcată urcă la baza traseelor din Ţancul Mic (131-136) şi din Peretele Policandrului (l20-127).

Văi şi brâne din Coştila 

Brâna trece pe la intrările în traseele din Peretele Brânei şi în acelaşi timp reprezintă punctul terminus pentru numeroase alte trasee, în special pentru cele din pereţii Văii Albe, Coştilei şi Gălbenelelor. Accesul se poate face pe multiple căi şi variante. Propunem varianta care începe de la capătul sudic, din Valea Albă (41).

La punctul de intrare în traseu se poate ajunge fie din Buşteni (4 ore), fie de la Babele. Brâna traversează Vâlcelul Brânei, trece pe sub „Streaşină" şi ajunge la un pasaj foarte expus de unde începe traversarea Blidului Uriaşilor, încă de la „Streaşină" începe succesiunea intrărilor în traseele din Peretele Brânei. După Blid urmează Santinela Blidului cu cel mai interesant traseu din zonă: Traseul Dinamo. Traversând Găvanul Mare şi Găvanul Mic ajungem la ieşirile din Fisura Verde şi Eftimie Croitoru şi la ultimul traseu din Peretele Brânei, „Moş Gelepeanu". Brâna trece pe sub stânca lui Gelepeanu, care din Buşteni apare din cauza perspectivei ca vârf al Coştilei. Aici ne aflăm la capătul superior al Crestei Văii Albe, părăsim abruptul Văii Albe şi intrăm în zona superioară a Văii Coştilei. Tot aici Hornul lui Gelepeanu permite ieşirea comodă în Platou. Dincolo de Valea Coştilei se atinge cota maximă a brânei - 2421 m, în dreptul Coamei de Piatră, capătul superior al Crestei Coştila-Gălbenele. Urmează Hornul Coamei, care coboară în Valea Gălbenelelor, apoi Umărul Gălbenelelor, după care se coboara şi se traverseaza văile Scoruşilor şi Mălinului. Aici brâna prezintă o discontinuitate. Pentru continuarea traseului trebuie să se urce în Creasta Mălinului, după care se traverseaza văile Ţapului, Urzicii şi Caprelor şi crestele care le despart pentru a ajunge în Valea Priponului, unde brâna ia sfârşit. Pe hăţaşul de oi şi capre negre al văii Priponului se coboara în Valea Cerbului. Vărsarea văii Priponului în Valea Cerbului se face printr-un horn vertical, care la coborâre trebuie evitat pe hăţaşul de oi din stânga. 

Traseul permite ascensiunea din firul văii Albe în Platou trecând peste Brâna Mare a Coştilei (62). Blidul este mărginit de Muchia Blidului (stânga) şi Santinela Blidului (dreapta) unde au fost deschise mai multe trasee alpine. 

Accesul se face pe traseul 61 spre Refugiul Coştila (1670m). De la Refugiu, aflat la baza Ţancului Ascuţit, se văd: Peretele Policandrului, Ţancul Mic, Peretele Coştilei, Creasta Coştila - Gălbenele. Ascensiunea văii se face de regulă pe fir, totuşi unele săritori mai dificile pot fi evitate pe feţe şi mici hornuri secundare. Se trece pe sub intrările în traseul Balcoanelor şi Hornului din Peretele Coştilei după care valea se ramifică: în stânga Valea Coştilei propriu-zisă, în dreapta Vâlcelul de sub Perete cu intrările în traseele din Peretele Coştilei. Trecând printr-o mică strungă se ajunge în zona superioară a văii, un fel de amfiteatru cu mai multe fire convergente între care Vâlcelul Lespezilor în nord şi Vâlcelul Hornurilor în sud. Din Brâna Mare (62) se poate continua ascensiunea până pe Platou prin Hornul lui Gelepeanu. 

Accesul se face din traseul spre Refugiul Coştila (61). Astfel, poteca Circurilor se ramifică din poteca spre Refugiu în punctul unde aceasta traversează Vâlcelul Uriaşului (Pietros). Se urcă pe feţele de iarbă de sub Peretele Policandrului, se traversează spre stânga trecând de firul Vâlcelului Policandrului se urcă din nou pentru a traversa apoi în Vâlcelul Stâncos. Pe firul acestuia sau pe muchia împădurită din stânga se urcă „La Pândă" trecând pe sub Peretele Vâlcelului Stâncos. „La Pândă" drumurile se ramifică: în sus spre Brâna Aeriană şi Creasta Văii Albe (66); la stânga, apoi în sus, spre Circuri. Se ajunge la o brână suspendată deasupra văii Albe, la verticala poienii „La Verdeaţă”.După câteva pasaje deosebit de delicate şi traversarea unui vâlcel se urca pieptiş într-o şa. De aici se văd Circurile Văii Albe în ansamblu până la Pintenul Văii Albe precum şi Peretele Văii Albe în profil. Coborând se ajunge în Circul 1 (al Fisurii Albastre) cu intrările în traseele 95-102 din sectorul răsăritean al peretelui. Mai departe se traversează grohotişul Circului 2 (Circul Central) de sub Circul de Piatră şi se ajunge în Circul 3 (al Pintenului). Urcând şi apoi traversând la dreapta se ajunge la intrările în traseele 86-94 din sectorul central al peretelui. Ţinând stânga şi urcând prin jnepeniş se ajunge la baza Pintenului Văii Albe cu traseele 81-84 din sectorul apusean al peretelui. În continuare se poate coborî în firul Văii Albe prin spatele Pintenului (vest) sau se alege varianta întoarcerii la refugiu pe drumul de venire. 

Accesul se realizeaza de la Buşteni pe poteca spre Refugiu Coştila (61), apoi pe cea spre Circurile Văii Albe (65) până la locul de cort „La Pândă". Lăsând la stânga drumul spre Circuri, se urca în continuare, traversand spre dreapta zona superioară a Vâlcelului Stâncos şi urcand apoi în Brâna Suspendată. Din Brâna Suspendată începe traseul Fisura Mult Dorită (122). În continuare, pe vâlcel în sus se ajunge la Brâna Interzisă cu intrarea în traseul Surplombelor (121). Mai departe se urca porţiunea de sus a Vâlcelului Policandrului până la originea vâlcelului, într-o şa mica, pe un promontoriu cu vedere spre Circuri şi Traseul Lespezilor. Aici începe spre dreapta Brâna Aeriană. Trecând pe sub Hornul Vulturilor (120) se atinge Creasta Văii Albe, într-o şa mică. Se urmeaza în urcuş linia de creastă sau pe dreapta paralel cu aceasta, se trece pe la ieşirea traseelor din Peretele Văii Albe se ajunge în final pe Brâna Mare (62). Prin Hornul lui Gelepeanu se poate urca în Platou. 

Este o variantă a traseului anterior (66) între poteca Circurilor şi Brâna Suspendată. Parţial se urmează în urcuş pantele abrupte din dreapta. La coborâre pe Vâlcelul Policandrului din Brâna Suspendată se fac 4 -5 rapeluri peste săritori. De reţinut că din Vâlcelul Policandrului se poate traversa pe la baza peretelui Policandrului pe brână cu acelaşi nume până în extremitatea dreaptă trecând pe la intrările în traseele 123-126. 

Afluent al văii Coştilei, se urca spre acesta pe poteca ce trece pe sub peretele sudic al Ţancului Mic, care se ramifică din poteca traseului 61 spre Refugiu, înainte de traversarea văii Coştila. Vâlcelul ia aspectul unui horn vertical de 40 m pe care în mod curent se coboară în rapel. La urcuş are gradul V. Hornul se poate ocoli pe un hăţaş prin jnepeniş în dreapta, de unde se poate traversa în Valea Coştilei. Din partea mediană în sus, vâlcelul nu mai pune probleme şi se pierde pe feţele ce formează versantul dintre Creasta Văii Albe şi Valea Coştilei. Vâlcelul este utilizat mai ales la coborâre din Creasta Uriaşului sau eventual din alte trasee din Peretele Policandrului. 

Este un afluent al văii Coştilei pe care o întâlneşte în zona de pădure (Hoagele Coştilei)- Ambele văi nu prezintă interes în zona inferioară, din pădure. Accesul se face în consecinţă de la Refugiul Coştila de unde un hăţaş traversează muchia din vestul Tancului Ascuţit şi conduce în continuare în firul văii Gălbenelelor. Chiar din acest loc se bifurcă două variante: pe firul principal direct în sus sau pe firul secundar (firul nordic din dreapta).

Ambele oferă o căţărare interesantă, mai ales dacă se urmează firul văii. Pe alocuri firul principal prezintă săritori care se pot ocoli prin dreapta sau prin stânga pe hăţaşe bine vizibile. Din firul principal către stânga, se urcă feţele de stâncă şi iarbă spre intrarea în Creasta Coştila - Gălbenele şi Tavanele de Argint. Firul secundar se urcă pentru început pe un hăţaş pentru ca mai sus să ofere din nou două variante: direct în sus firul secundar sau la stânga Hornul dintre Fire. Acesta din urmă este varianta cea mai comodă atât la urcuş cât şi la coborâş. De fapt sunt două hornuri: primul mai scurt conduce pe o muchie între firul secundar şi cel principal şi în continuare se urcă un horn destul de lung urmat de un hăţaş care conduce în final în firul principal. Pe parcursul urcuşului trecem pe la intrările în Creasta Coştila-Gălbenele (153) şi din Peretele Gălbenelelor (154-158). Se  începe ascensiunea Hornului Coamei (70), din care încep traseele (159-164) şi Fisura Gălbenelelor (166). Continuând în sus pe firul principal ajungem la brâna de intrare în traseele Roşculeţ (167) şi Slăvoacă (168) din Umărul Gălbenelelor şi în final în Strunga Gălbenelelor, cota 2200 m, unde începe traseul Coman (169), din Umăr. Din Strungă, unde Valea Gălbenelelor are capătul superior, se poate coborî în firul văii Scoruşilor, pe care un hăţaş în urcuş conduce în Brâna Mare a Coştilei şi în Platou. Revenind la firul secundar al Gălbenelelor ascensiunea sa se face pe fir trecând câteva săritori şi sfârşeşte în apropierea Strungii Colţilor, unde se poate ajunge şi din nord, pe Valea Colţilor. Din Strunga Colţilor se poate escalada Colţul Gălbenelelor. Din Strunga Gălbenelelor, faţă în faţă cu Umărul, se înalţă spre est Colţul Strungii, cu trasee alpine pe faţa nordică, spre Valea Scoruşilor. 

Începe din Valea Gălbenelelor (69), din firul principal, de la Hotelul Gălbenelelor. Traseul oferă o frumoasă căţărare liberă ce se încheie în Brâna Mare a Coştilei. Hornul Coamei serveşte de asemenea pentru retragerea de la ieşirea din traseele celor patru mari pereţi ai Coştilei şi din Umărul Gălbenelelor, coborârea continuând pe Valea Gălbenelelor spre Refugiul Coştila. 

Accesul se face din Poiana Coştilei urcând pe Vâlcelul Poieniţei, după care se coboară apoi pe Hornul Mare de la Scară în firul văii. Un acces mai comod este prin Vâlcelul lui Teodoru (Vâlcelul Ascuns) aflat la nord de Vâlcelul Poieniţei, de care-l desparte o creastă stâncoasă; intrarea în vâlcel se face din Poiana Văii Cerbului. Accesul pe vale direct din Poiana Văii Cerbului este dificil. Pe parcursul văii, prima săritoare este cea mai dificilă. În urcuş se desprind pe stânga două văi:

- Valea  Colţilor (72) şi a Omului (73) care urcă în Creasta Strungilor, ce desparte Valea Mălinului de Valea Gălbenelelor. Al trei-lea afluent, Valea Scoruşilor (74) iese în Platou după ce intersectează Brâna Mare a Coştilei.

- Pe dreapta, prin Poiana Mălinului, pe un hăţaş se face legătura cu Valea Verde (75) şi Valea Seacă a Coştilei (76) iar mai sus o brână urcă în Creasta Mălinului. Mai sus Valea Mălinului se îngustează formând „canionul Mălinului", intersectează Brâna Mare a Coştilei şi iese în Platou. 

Urcă din Valea Mălinului spre Strunga Colţilor din vecinătatea Colţului Gălbenelelor. Pe parcurs, pe stânga, se întâlneşte Strunga Măgarului şi Colţul Măgarului. 

Paralelă cu Valea Colţilor, conduce tot în Creasta Strungilor, în Strunga Hornului, de unde se poate coborî în firul Gălbenelelor. 

Afluent al Văii Mălinului este des parcursă pe porţiunea superioară, de la Strunga Gălbenelelor până la Brâna Mare a Coştilei ca parte a traseului Valea Gălbenelelor-Valea Scoruşilor-Brâna Mare a Coştilei. Pe acest traseu se face în mod obişnuit coborârea din traseele din cei patru mari pereţi ai Coştilei şi Umărul Gălbenelelor la Refugiul Coştila. Urmată în urcuş mai sus de Brâna Mare, valea conduce în Platou. 

Traseul începe din Poiana Văii Cerbului şi ia sfârşit în Brâna cu Jnepeni de la baza Colţului Mălinului. Pe parcurs se intersectează cu traseul de traversare: Poiana Coştilei - Valea Mălinului - Valea Verde - Valea Seacă a Coştilei -„Creasta Viilor Senzaţii” 

Traseul începe din poteca Văii Cerbului şi urcă până la Brâna cu Jnepeni de la baza Colţului Mălinului. În continuare se pot alege următoarele variante: Creasta Mălinului; Hornul Central; Hornul Ascuns; Hornul Negru - Creasta Frumoasă (172-175); traversarea în Valea Ţapului (77). 

Acces pe poteca Văii Cerbului din Poiana Ţapului. În urcuş se trece pe sub Peretele Ţapului cu marele horn cu acelaşi nume şi traseele 178,179. Urmează o mare ruptură de pantă evitată pe un vâlcel în dreapta apoi Brâna cu Jnepeni (vezi 75 -76), B